Bestiarul lui Alfred Pellan – 9
Iata si capitolul noua (din 11) al povestii lui Sonia Sarfati, inspirata de animalutele pictorului Alfred Pellan. Va reamintesc ca daca vreti povestea in intregime in format PDF, scrieti-mi si am sa v-o trimit prin e-mail, are doar 72 kb. Din pacate fara ilustratii. Daca nu, inceputul este accesibil aici.
Culegătorul de povești : Cel prea limbut
- Fratele meu! exclamă Loo oprindu-se brusc. Tu mă recunosti deci, Moongoo de la Cea Care Adăposteste Apele?
Moongoo se miră de încordarea percepută în cuvintele căutătorului. El avea totodată naivitatea noilor veniti. Si îsi continuă cuvântarea cu această naivitate.
Preciză cum cuibul său se afla pe crestetul alb al muntelui său-mamă. Acolo unde Cae Care Adăposteste Apele poposeste împreună cu fluviul. Timp de cinci nopti înaintea primei sale expulzări, Moongoo îi auzise pe fratii săi povestind despre pod, acel căutător urias pe care-l traversaseră chiar înainte de a-si regăsi adăpostul.
Un pod de culoarea nopții. Un pod de culoarea lui Loo.
- Tu crezi că cei ce afișează aceeași culoare sunt frați? accentuă Kaï, lipsit de încredere. Tu și cu mine purtăm veșminte asemănătoare, albastru și roșu, violet și verde, negru și alb. Dar asta nu înseamnă că suntem uniți de către muntele nostru mamă!
Mongoo nu reacționă imediat. Era tulburat de spusele lui Kaï, care în mod evident făcea parte dintre cei care viețuiră nenumărate căutări.
- Cred că m-am pripit, mărturisi el. Granitul căutătorului negru mă nelinistește într-atâta!
- Și el mă nelinistește pe mine. Hai să mergem, pritene Kaï. Poate chiar există o legătură între acest gigant și mine.
Frazele lui Loo izbiră cețurile proaspete ce pluteau peste Cea Care Adăpostește Apele, semn negreșit că ziua se apopie de amurg.
Curând, aceștia ajunseră la creștetul alb, la adăpostul lui Moongoo. Moongoo cel prea limbut, care pentru moment, tăcea stânjenit.
- Nu-ți mai face griji, tinere căutător! îi spuse Kaï într-un târziu. Tocmai ai învățat ceva nou, nu-i așa? Cu atât mai prețioasă va fi prima ta căutare. Bucură-te, deci!
- Și, dacă vrei, însoțește-ne până la acel pod care te-a făcut să vorbești într-atâta. Ai tot timpul : noaptea se apropie fără să se simtă încă venirea ei, adăugă Loo cu convingere.
„Cum de știe el asta, el - cel a cărui memorie și-a pierdut orice urmă pe Pell-An?” cumpăni Kaï.
Însă nu putu să-și continue gândurile : Moongoo lansă numaidecât strigătul podului, provocând o strașnică vâltoare în apele liniștite ale fluviului. Acestea se despărțiră, lăsând să apară o creatură ale cărei treizeci de picioare formau tot atâția piloni ce sprijineau un trup negru și strălucitor, împărțit în șapte fragmente.
Capul celui care era podul se pleca pe un mal al fluviului, iar coada sa, pe celălalt mal.
Pentru continuare, clic aici.